Vânătoare de comori la Lugoj! Concurs inedit pentru locuitorii urbei

Lugojenii sunt invitați să participe la un eveniment nou și original – ”Vânătoare de comori în familie”, concurs care îmbină ingeniozitatea, creativitatea și spiritul de echipă.

Organizat de către Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Lugoj, împreună cu Clubul Copiilor Lugoj și Asociația Smart Kreativ, competiția se va desfășura în trei etape. Concurenții trebuie să dezlege misterele ascunse în spatele indiciilor lăsate de organizatori și să treacă de numeroase probe incitante și distractive. Echipele vor fi formate din 4 membri (un adult şi trei copii cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani) între care să existe relații de rudenie.

Concursul va debuta în 28 aprilie, la ora 10, la Centrul Turistic Lugoj. Înscrierile pentru această primă etapă a preselecțiilor se pot efectua până în 27 aprilie, la Clubul Copiilor sau la Centrul Turistic.

Cea de-a doua etapă a preselecțiilor va avea loc în data de 19 mai, la Centrul Turistic Lugoj, înscrierile fiind efectuate până în 18 mai, în aceleași locații.

La cele două faze ale competiției pot participa câte 10 echipe, iar 5 dintre acestea, de la fiecare etapă, se vor califica în finală.

Marea finală a concursului ”Vânătoare de comori în familie” va avea loc de Ziua Internațională a Copilului, în 1 iunie, la Centrul Turistic Lugoj și se preconizează a fi un succes în rândul lugojenilor dornici de aventură, cu suflet mereu tânăr.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *