VIDEO: Accident grav cu trei răniţi, printre care și un copil, pe DN 17

Două femei și un copil au suferit răni grave în urma unui accident rutier pe DN 17, la ieșirea din Beclean spre Șintereag. În urma impactului deosebit de violent, o femeie și copilul ei au zburat efectiv din mașină.

Martorii spun că micuțul nu era în scaun de mașină.

La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, echipaje, cei răniți  fiind transportați la UPU Bistrița.

”O autoutilitară care se deplasa pe DN17 pe direcția de mers Beclean, condusă de un tânăr de 24 de ani din Chiuza, a intrat în coliziune cu un autoturism în a cărui depășire era angajat și care era condus de o femeie de 58 de ani din Bistrița, după care au ieșit în afara părții carosabile. Din accident a rezultat rănirea a trei persoane, toate din autoturism, șoferița de 58 de ani, o femeie de 30 de ani și un copil de 5 ani. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative», a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN Crina Sîrb.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *