VIDEO: Accident grav cu un BMW in vestul tarii; soferul a ramas incarcerat!

Un accident teribil a avut loc luni, la amiaza, pe Drumul Național 69 (DN69), la ieșirea din municipiul Arad spre Timișoara.

Conducătorul unui autoturism marca BMW, care circula din direcția Arad către Timișoara, pe DN 69, la kilometrul 46, a pierdut controlul asupra autovehiculului, a ieșit în afara părții carosabile aproximativ 200 de metri, unde s-a răsturnat. Din primele informații, se pare că șoferul a pierdut controlul autovehiculului în urma unei explozii la roata din partea dreapta-spate.

Câțiva cetățeni care se aflau în zona respectivă, pe câmp, unde munceau terenul agricol, au auzit o bubuitură puternică și au sunat la numărul de urgență 112, anunțând accidentul produs.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad, pentru a-l scoate pe șoferul rămas în carcerat în autoturism, dar și o echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, pentru a-i acorda victimei primul ajutor și mai apoi pentru a-l transporta pe bărbat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs acest accident de circulație.

sursa: specialarad.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *