VIDEO: Bătaie generală la un meci de fotbal, în Brazilia

Meciul Vitoria – Bahia, din campionatul regional, a fost întrerupt în repriza a doua, după ce gazdele au rămas în şase jucători, în urma unei bătăi generale, la care au participat şi rezervele.

Zece cartonaşe galbene a acordat arbitrul întâlnirii, cinci echipei Vitoria, două jucătorilor de la Bahia şi trei rezervelor oaspeţilor, informează BBC, conform news.ro.

Intitulat “meciul păcii”, partida de la Vitoria trebuia să fie una a reconcilierii între cele două rivale. Gazdele au deschis scorul prin Denilson, în minutul 34, iar Bahia a egalat în minutul 60, printr-un penalti transformat de Vicinius.

Bătaia a început după ce jucătorii echipei Vitoria au fost înfuriaţi de modul provocator în care Vicinius a sărbătorit golul egalizator.

Meciul a fost oprit 16 minute, iar arbitrul a eliminat trei jucători de la Vitoria şi cinci de la Bahia, între care Vicinius şi trei rezerve. Partida a continuat până în minutul 79, când a fost oprită definitiv, după ce alţi doi fotbalişti de la Vitoria au fost eliminaţi.

Atât Vitoria, cât şi Bahia fac parte şi din prima ligă braziliană, Serie A, care va începe în aprilie.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *