VIDEO: Bilanț cutremurător al incendiilor din Grecia: 74 de morţi şi aproape 200 de răniţi

74 de morţi şi aproape 200 de răniţi este cel mai recent bilanţ al incendiilor de vegetaţie din Grecia. Sute de maşini şi mii de case au fost înghiţite de flăcări și peste 100 de oameni au fost daţi dispăruţi. Premierul grec Alexis Tsipras a declarat trei zile de doliu naţional în memoria persoanelor decedate în urma incendiilor. Ministerul român de Externe a anunţat că reprezentanții Ambasadei ţării noastre la Atena au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a afla dacă se află români printre victime. 

Autorităţile au somat populaţia din zonele afectate să facă totul pentru a se salva, să nu se gândească la locuinţe sau la bunuri. Iar spitalele au făcut un apel pentru sânge, pentru a trata arşii.

“Vreau să cred că, în ciuda condiţiilor meteorologice adverse, vom face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a controla focul”, Alexis Tsipras, premierul Greciei.

Oamenii s-au înghesuit pe plaje, alături de bagaje şi animalele de companie, în speranţa că vor scăpa de pârjol. În jurul lor, fumul acoperă tot.

Unii au fost salvaţi din mare de Garda de Coastă, însă alţii nu au fost la fel de norocoşi.

“Ce mă supără cel mai tare, un lucru pe care trebuie să îl port în inimă, este că este oribil să vezi lângă tine o persoană care se îneacă şi să nu poţi să o ajuţi”, spune un supravieţuitor.

Bilanţul victimelor e cel mai negru din 2007 încoace.  Cel puţin 26 de morţi au fost descoperiţi în curtea unei vile din staţiunea Mati, aflat la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Atena.

“Unii dintre ei se cunoşteau, pentru că au fost găsiţi în grupuri de câte trei sau patru. Ar putea fi vorba despre prieteni, familii sau rude care încercau să se protejeze reciproc şi se îmbrăţişau”, a declarat un membru Crucea Roşie.

În urma tragediei, Grecia a solicitat activarea mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene. Cipru a trimis un avion militar cu 60 de pompieri, iar două avioane de luptă împotriva incendiilor au plecat din Spania către Atena. De asemenea, Italia, Germania, Croaţia și România au oferit ajutoare.

sursa: realitatea.net

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *