VIDEO: Grădiniță cu program de călire în Rusia. Copiii fac zilnic câte un duș afară, printre nămeți

În Siberia, oamenii învață de mici să țină bolile departe. Chiar dacă dârdâie de frig în gerul siberian, zeci de copii sunt învățați să-și facă zilnic câte un duș rece afară, printre nămeți.  Merg cu toții la o grădiniță specială din Rusia, cu program de călire a organismului.   Apa rece combinată cu zăpada e cea mai bună cale  de întărire a imunității pentru micuții siberieni.

În fiecare dimineață, același ritual, pe orice anotimp. Preocuparea pentru sănătatea copiilor e luată foarte în serios.  Ziua începe în saună, apoi urmează dușul în zăpadă. Copiii au între 3 și 7 ani.

Cei mai mici sau cei bolnăvicioși fac dușul zilnic înăuntru. Temperatura în încăpere e de 23 de grade. Iar apa are 18 grade!

Sunt convinși de binefacerile metodei nu numai educatorii și părinții, ci și copiii.

Participarea la acest program de călire este, totuși pe baza de voluntariat. Părinții pot refuză oricând. Dar nu prea se întâmplă așa ceva.

sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *