VIDEO: O mireasă jihadistă aruncă cu apă în jurnaliști: „Ne vom răzbuna”

Mai multe femei considerate a fi mirese jihadiste au fost filmate în timp ce strigau la jurnaliștii care filmau evacuarea lor din tabăra din Boghuz și jurau credință grupării ISIS.

O femeie a aruncat chiar cu o sticlă de apă către cei care o filmau în timp ce era urcată într-unul din camioanele cu refugiați. În imagini, femeile strigă „Baqiya”, un motto al ISIS, care se poate traduce ca: „Vom rămâne și ne vom extinde”, scrie Metro.co.uk.

O altă mireasă jihadistă i-a replicat unei jurnaliste: „Nu ai citit Coranul? Chiar nu ai nicio rușine?”

Mii de oamei, luptători ISIS și familiile lor, au fost evacuați din ultima enclavă jihadistă din Siria. „Noi am plecat, dar vor urma noi cuceriri. Ne vom răzbuna, va curge sânge până la genunchii voștri”.

Se crede că ar mai exista 500 de luptători, în Boghuz, alături de alți 3.000 – 4.000 de civili.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *