VIDEO: Santierul de pe lotul 4 al autostrazii Lugoj – Deva

Inspirată de experiența acumulată de asociațiile din domeniul urmăririi dezvoltării infrastructurii, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a prins gustul filmărilor din dronă și la începutul acestei luni a filmat din aer lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva.

În imagini se vede progresul evident al șantierului, dar și problemele foarte mari și volumul mare de lucru care e necesar la dealul liliecilor, inclusiv porțiunea de teren surpat aici.

Lotul amintit a ajuns la un procent de finalizare de 92%, iar aici se lucrează în continuare în ritm susținut. Sunt porțiuni importante din drum deja finalizate, chiar și cu marcaje rutiere, dar sunt și alte porțiuni în care mai este de prestat un volum de lucru important. Cele mai mari probleme sunt la versantul Șoimuș, aici continuă lucrările de realizare a zidului de sprijin din pământ armat pe zona de rambleu, respectiv zidul de sprijin din beton armat fundat pe coloane pe zona de debleu. Totodată, se lucrează intens la umpluturile ambelor culei ale viaductului care urcă pe versantul Șoimuș.

Imaginile luate din dronă de CNAIR arată că, din păcate, la Șoimuș a apărut și o problemă suplimentară, se vede porțiunea unde o parte din terenul dealului s-a prăbușit, rezolvarea problemei va necesita și mai mult timp pe șantier, ceea ce va întârzia data deschiderii circulației.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *