VIDEO: Sistem de transport în Alpii Bavarezi; doboară 3 recorduri mondiale

O nouă linie de telecabină care urcă până pe cel mai înalt vârf din Germania, Zugspitze, situat în Alpii Bavarezi, a intrat în funcţiune începând de joi, după terminarea lucrărilor care au durat doi ani şi jumătate de pe şantierului situat la cea mai mare altitudine din această ţară.

Linia de telecabină doboară trei recorduri mondiale pentru un sistem de transport pe cablu pendular. Pe de o parte, măsurând 127 de metri înălţime, stâlpii săi de susţinere din oţel sunt cei mai înalţi utilizaţi pentru acest tip de mijloc de transport.

Apoi, la cei 1.950 de metri acest sistem va avea cea mai mare diferenţă de altitudine pe o secţiune. În al treilea rând, va depăşi cea mai mare distanţă dintre stâlpi, pe o distanţă de 3.213 metri.

Costurile de construcţie ale liniei de telecabină s-au ridicat la 50 de milioane de euro din cauza condiţiilor dificile de pe şantierul aflat la altitudini ridicate şi într-o zonă cu temperaturi scăzute. Printre principalele provocări s-au numărat îndepărtarea stratului de zăpadă şi de gheaţă de pe echipamentele de la vârf şi livrarea materialelor pentru stâlpii de susţinere.

”Chiar şi inginerii veterani şi-au forţat limitele în cadrul acestui proiect’‘, a declarat Ueli Spinner din cadrul companiei ABB cu sediul în Elveţia.Cabinele pot transporta până la 580 de pasageri pe oră către Zugspitze.

Noua linie înlocuieşte fostul sistem de transport pe cablu Eibsee cu o vechime de 50 de ani şi va elimina timpii de aşteptare foarte mari pentru care acesta era binecunoscut prin triplarea capacităţii.

Transportul gondolelor pe o distanţă atât de mare pe pante de până la 104% şi cu o viteză de 10,6 metri pe secundă necesită o cantitate semnificativă de energie, care este asigurată de două motoare trifazate de 800 de kilowaţi puse la dispoziţie de ABB care sunt adăpostite în staţia din vale a sistemului de transport pe cablu.

sursa: incont.stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *