VIDEO: Tâlhar înarmat împușcat mortal de o mamă, în fața unei școli.

Un tâlhar înarmat a fost împuşcat mortal de o mamă, sub ochii îngroziţi a zeci de copii şi părinţi, chiar în faţa unei şcoli private pe care individul încerca să o jefuiască.

S-a întâmplat în faţa unei şcoli private din Sao Paulo (Brazilia), iar scenele şocante au fost suprinse de camerele de supraveghere montate în zonă.

Pe imagini se poate observa cum tânărul în vârstă de 21 de ani scoate la un moment dat un pistol şi îl îndreaptă către un grup de mămici şi copii.

În timp ce suspectul le ameninţa pe femei cu arma, o mamă, poliţistă aflată în timpul liber, a scos pistolul şi l-a împuşcat pe suspect în piept.

Acesta s-a prăbuşit la pământ, iar poliţista a reuşit să îl dezarmeze şi să îl imobilizeze.

Transportat la spital, tâlharul de 21 de ani a murit din cauza rănii grave.

În vârstă de 42 de ani şi mamă a două fetiţe, poliţista aflată în timpul liber a fost declarată eroină de guvernatorul regiunii Sao Paulo.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *