VIDEO: Un bărbat a murit la câteva ore după ce și-a înjunghiat soția

Un bărbat din Focşani a murit joi dimineaţă după ce maşina în care se afla s-a ciocnit cu un TIR, pe DN2, în judeţul Vrancea.

Conform polițiștilor, acesta îşi înjunghiase soţia cu câteva ore înainte de producerea accidentului, iar poliţiştii iau în calcul şi ipoteza ca el să fi provocat accidentul cu intenţie, vrând să se sinucidă, relatează news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vrancea, în noaptea de miercuri spre joi bărbatul şi-a înjunghiat soţia, în locuinţa acestora din Focşani, femeia, în vârstă de 42 de ani, fiind internată în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani.

Posted by Ziarul de Vrancea on 21 Februarie 2018

“Femeia are mai multe plăgi înjunghiate la gât şi la braţul stâng. Este internată la Chirurgie”, a declarat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al SJU Focşani.

Ulterior, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a plecat cu maşina de acasă, iar câteva ore mai târziu a fost implicat în accidentul produs pe DN2 (E85), la ieşirea din localitatea Dumbrăveni, unde a intrat cu autoturismul pe contrasens şi a lovit violent un TIR. Ulterior, TIR-ul a fost lovit din spate de un alt autotren, care circula regulamentar în spatele acestuia. Bărbatul şi-a pierdut viaţa în urma accidentului.

Poliţiştii nu pot spune deocamdată dacă bărbatul a provocat cu intenţie accidentul, vrând să se sinucidă, fiind luată în calcul şi această ipoteză.

sursa: news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *