VIDEO: Un bărbat ar fi plasat șoarecele în supermarket; imagini de pe camerele de supraveghere

Scandalul de la supermarketul din Arad capătă o nouă turnură după ce reprezentanții magazinului au furnizat imagini în care un bărbat este surprins în timp ce plasează șoarecele printre cutiile de smântână. 

Potrivit imaginilor video extrase de pe camerele de supraveghere din supermarketul din Arad, șoarecele a fost plasat în magazin, la raftul de lactate, înainte de a fi filmat. Pe imagini se poate observa cum bărbatul plasează șoarecele printre produse, iar după câteva minute se întoarce pentru a-l filma.

Imediat după apariția filmării în spațiul public, reprezentanții magazinului au transmis că acest incident ar face parte dintr-o campanie de denigrare.

,,Avem motive bine întemeiate să credem că această filmare este orchestrată și parte dintr-o campanie bine pusă la punct de denigrare a companiei, începută în urmă cu 2 săptămâni. În magazinul din Arad ultima procedură de deratizare, dezinsecție și dezinfecție a avut loc săptămâna trecută și, în urma acesteia, magazinul a primit raport verde din partea specialiștilor care au efectuat procesul.

Vom sesiza Poliția și autoritățile și vom cere o anchetă în acest caz. Compania nu poate tolera șantajul și nici atacurile murdare și suntem pregătiți să ne adresăm organelor de urmărire penală și instanței de judecată pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate și luarea măsurilor legale care se impun.”

sursa: aradon.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *