Vreme caldă în următoarele zile

Dacă zilele trecute aveam parte de ger, ninsori și viscol, acum, brusc, vremea se încălzește. În sudul țării, de exemplu, azi se vor atinge chiar și 15 grade. Iar în weekend maximele pot ajunge și la 18 grade.

Vineri, vremea se va menține caldă pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 15…16 grade în dealurile subcarpatice ale Munteniei și Moldovei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ploi slabe de scurtă durată, în regiunile estice și sud-estice.

La munte, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, trecător se vor semnala precipitații mixte. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane. Îndeosebi dimineata în zonele joase de relief, local se va semnala ceață.

În Bucureşti, vremea se va menține caldă pentru această dată. Dimineata, 1…2 grade, spre –1 în împrejurimi, iar maxima, 12…13 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei. Dimineața vor fi condiții de ceață.

Sâmbătă, valorile termice vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior, astfel încât în cea mai mare parte a țării, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată.

Temperaturile maxime se vor situa între 8 grade la Miercurea Ciuc și 18 grade la Giurgiu. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe spații restrânse ploi slabe în nord-vestul teritoriului. La munte, la peste 1500 m, trecător vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane. Dimineața în zonele joase de relief, în special din sud și sud-est, se va semnala ceață.

În Bucuresti, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. 2…3 grade dimineata si 15…17 grade la amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineața vor fi condiții de ceață.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *