Vremea 11 octombrie 2017: se încălzește ușor. Prognoza pe următoarele 3 zile

Miercuri se încălzeşte uşor şi vom avea un regim termic potrivit pentru acest moment al anului. Înnorările persistă în nordul, nord-vestul şi centrul ţării şi o să plouă local în Maramureş, iar prin Crişana, Transilvania şi Bucovina o să picure trecător.

În rest avem soare şi maxime cuprinse între 13 şi 23 de grade Celsius.

În Dobrogea şi în Bărăgan se anunţă soare şi atmosferă plăcută. Temperaturile mai cresc faţă de ziua trecută şi ajung până la 20 de grade

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vremea continuă să se încălzească. Norii vor fi rari iar după prânz se vor înregistra cel mult 20 de grade Celsius.

În restul Moldovei, vor fi înnorări şi câteva ploi prin regiunile nordice dar în rest vremea va fi plăcută. Temperaturile cresc cu 3-4 grade faţă de ziua trecută.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme închisă şi ploi locale. Dimineaţa e posibil să apară ceaţa şi se va încălzi uşor cam peste tot.

În ţinuturile vestice va ploua pe arii restrânse în Crişana dar în rest vor alterna înnorările cu perioadele însorite. Vom avea temperaturi mai mari cu 4-5 grade faţă de marți.

În centrul României este frig acum dimineaţa mai ales în zonele depresionare. Înnorările vor fi temporare însă doar izolat pot să vină câţiva stropi de ploaie. Vântul se va înteţi pe crestele montane şi se va încălzi peste tot.

Sud-vestul ţării are parte de soare şi atmosferă plăcută. Tendinţa de încălzire se păstrează şi aici, iar termometrele vor indică cel mult 23 de grade în vestul Olteniei, după ce marţi au fost 15-16 grade Celsius.

La fel va fi şi în ţinuturile sudice: vreme frumoasă cu cer mai mult senin şi temperaturi în creştere peste tot.

În Bucureşti, miercuri se încălzeşte uşor: se vor atinge 21 de grade şi atmsoferă va fi însorită toată ziua.

La munte aşteptăm vreme bună şi temperaturi în uşoară creştere. Doar prin Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali mai vin câţiva stropi de ploaie; iar vântul are unele porniri în zonele de creastă.

În Bucureşti miercuri se încălzeşte uşor: se vor atinge 21 de grade şi atmosfera va fi însorită.

Joi rămânem cu timpul frumos şi temperaturile continuă să crească. Maximă ajunge pe la 23 de grade.

Vineri avem o zi însorită şi caldă, cu 25 de grade după prânz. Se înteţeşte vântul; iar pe seară şi noaptea apar unele înnorări; dar nu sunt anunţate ploi.

Sâmbătă norii se risipesc; însă vremea se răcoreşte. De fapt, ajungem la normal cu temperaturile: vor fi cam 18 grade la amiază şi în jur de 6 grade pe timpul nopţii.

La munte aşteptăm vreme bună şi temperaturi în uşoară creştere. Doar prin Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali mai vin câţiva stropi de ploaie; iar vântul are unele porniri în zonele de creastă.

Joi se face puţin mai cald. Domină timpul frumos; în nordul Orientalilor sunt ceva condiţii de ploaie, iar pe creşte vântul prinde putere şi va suflă cu 70 – 80 Km/h.

Vineri, temperaturile coboară spre valori potrivite momentului. Se mai adună norii; dar ploile apar cu totul izolat. Vântul continuă să sufle tare; iar noaptea, pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură se anunţă lapoviţă şi ninsoare.â

Sâmbătă se mai răceşte puţin. Avem vreme bună în ansambu, deşi dimineaţă, în Meridionali şi în Carpaţii de Curbură mai pot să apară precipitaţii slabe mixte. Vântul rămâne destul de intens şi ajunge la viteze mai mari în zonele de creastă.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *