Zi decisivă pentru PSD. Se vorbeşte despre plecarea premierului sau înlocuirea lui Liviu Dragnea

Este ziua în care PSD ar trebuie să decidă, din nou, între liderul său şi premier. Între timp se poartă negocieri de culise înaintea şedintei PSD, programată pentru această după-amiază.

Partizanii lui Tudose se tem că Liviu Dragnea va forţa retragerea premierului. Iar surse politice vorbesc de 22 de organizații care stau în spatele liderului de partid, însă nu toți vor demiterea cabinetului Tudose. Pe premier îl sprijină mai mulți miniștri și opt organizații județene importante. Între timp, devin tot mai vocali social democraţii care susţin reconcilierea şi le cer combatanţilor să îngroape securea războiului, pentru a preveni ieşirea PSD de la guvernare.

Rezultatul negocierilor purtate de ambele grupări pentru adunarea voturilor necesare în Comitetul Executiv, dar și mini-turneul lui Liviu Dragnea prin filialele moldovene, la braț cu Paul Stănescu, omul care deține cheia finanțării proiectelor locale, par a fi avut efectul scontat. La Vaslui, liderul PSD a făcut calcule și a dat semnalul contraofensivei, sugerând adversarilor săi că au pierdut deja partida.

Liviu Dragnea, președintele PSD: (n.r., întrebare: E o situație tensionată în PSD?) Mult mai puțin decât se vede. În PSD. (n.r., întrebare: Se impune un congres?) Nici vorbă. (n.r., întrebare: Este împărțit PSD-ul în tabere în acest moment?) Care ar fi taberele? Nu, nu, care ar fi taberele?”

Scenariul folosit pentru declanșarea debarcării fostului premier Sorin Grindeanu se repetă. Aproape imediat, greii PSD, fideli lui Liviu Dragnea, au ieșit la rampă pe site-urile de socializare.

“Situaţia din ultimele zile nu poate aştepta până la CExN de la Iaşi. Românii aşteaptă de la noi predictibilitate şi stabilitate, aşteaptă punerea în aplicare a programului de guvernare asumat. Guvernul trebuie să funcționeze ca o echipă unită”, a reacționat senatorul Claudiu Manda.

“Motoarele administrației centrale și locale au încetinit. Este o reacție organică la criza politică. Trebuie să ne întâlnim urgent pentru a tranșa criza politică. Orice soluție va reieși din dezbaterea CexN va fi mai utilă pentru țară decât instabilitatea actuală”, a scris și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

„Fiecare zi care trece într-un astfel de climat este dăunătoare românilor. De aceea, consider că PSD trebuie să convoace cât mai rapid CExN – pentru a tranșa lucrurile și pentru a ne întoarce la o stare de calm și predictibilitate”, susține și fostul ministru Rovana Plumb.

sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *