Până astăzi, 9 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 98.304 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
41.002 pacienți au fost declarați vindecați și 12.557 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 08.09.2020 (10:00) – 09.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (32 bărbați și 19 femei).
49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.137. Dintre acestea, 459 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.990.587 de teste. Dintre acestea 24.043 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.142 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.901 la cerere, se arată în Buletinul de presă, de astăzi 09.09.2020, ora 13,00 a GCS (Grupul de Comunicare Strategică).