Evenimentul rutier a avut loc in apropierea localitatii timisene Topolovatu Mare. Trei autoturisme, o camioneta si un tir s-au izbit pe soseaua de mare viteza. Martorii au sunat imediat la 112, iar la fata locului au ajuns echipaje ale pompierilor, Ambulantei, dar si politistii.
In urma accidentului o persoana a fost ranita si transportata la spital, in timp ce alte opt au primit ingrijiri la fata locului.
Circulatia a fost blocata pe banda 1 si banda de urgenta mai bine de o ora si s-au format cozi kilometrice pe sensul spre Lugoj.
Politistii urmeaza sa stabileasca cu exactitate cauzele producerii accidentului.