Incident incredibil, vineri dimineață, pe drumul care leagă Timișoara de Moșnița. Două mașini s-au ciocnit violent din cauza unei șoferițe care nu și-a dezghețat parbrizul și a intrat într-o intersecție fără să își dea seama. Femeia își ducea copilul de opt ani la școală.
Accidentul s-a produs vineri dimineață pe drumul care leagă Timișoara de Moșnița Nouă. Șoferița, o femeie de 27 de ani, a plecat să își ducă copilul în vârstă de opt ani la școală. A urcat în mașină și, în grabă, nu a mai așteptat ca parbrizul și geamurile să se dezghețe.
În momentul în care a ajuns la intersecția cu drumul principal femeia nici măcar nu a văzut șoseaua, le-a povestit aceasta ulterior celor de la fața locului. A intrat pur și simplu în intersecție și, dacă nu era lovită de un alt conducător auto care circula pe drumul Timișoara-Moșnița, ar fi ajuns cu siguranță în câmp, povestesc martorii.
Impactul a fost puternic, iar cele două mașini au fost avariate serios. Femeia în vârstă de 27 de ani a fost rănită ușor, iar o ambulanță a transportat-o la spital pentru investigații medicale.
sursa: tion.ro