Prognoza meteo pentru 25 octombrie; temperaturi scăzute şi ninsori la munte

Pe 25 octombrie vremea va fi  rece, mai ales din cauza vântului care bate puternic. Vor fi ploi în zonele de deal, iar la munte, la altitudini mari, va ninge.

NOAPTEA DE MIERCURI SPRE JOI

Vântul va prezenta intensificări local în estul ţării, iar în primele ore şi în sud-vest şi sud, cu rafale în general de 55…70 km/h, cele mai mari fiind în Moldova. La munte, în special la altitudinile mari ale Carpaţilor Meridionali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90…100 km/h. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, local în regiunile centrale şi estice şi izolat în rest. La munte se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, care în special pe creste va fi puternic viscolită. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, cele mai scăzute valori fiind în depresiuni.

Joi, 25 octombrie

Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această dată îndeosebi în regiunile intracarpatice. Cerul va avea înnorări, mai accentuate în jumătatea de nord a ţării şi în zonele deluroase, unde local şi temporar va ploua. La munte vor predomina ninsorile slabe cantitativ. Vântul va prezenta intensificări temporare în toate regiunile, cu rafale în general de 50…60 km/h, cele mai mari fiind în Moldova, iar în zona montană înaltă va continua să sufle tare, local depăşind 80…90 km/h şi viscolind ninsoarea.

ANM a emis o noua avertizare de vânt puternic, valabilă până joi seara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade, iar cele minime între 1 şi 8 grade. Presiunea atmosferica va creşte dinspre sud-vest, la valori apropiate de cea normală.

La munte

Vremea va continua să se răcească. Cerul va fi mai mult noros, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, dar slabe cantitativ. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale în general de 70…80 km/h, iar la altitudini mari peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.