S-au marit amenzile pentru abandonul deșeurilor pe spațiile publice

Începand cu 28 octombrie 2019, Legea nr.188 din 2019 privind regimul deșeurilor, a adus modificări semnificative în ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, aceasta fiind cuprinsă de la această dată între 3.000 lei și 6.000 lei pentru persoanele fizice și între 20.000 lei și 40.000 lei pentru persoanele juridice.

Prin această lege se prevede și o nouă sancțiune complementară, în cazul săvârșirii faptei de abandonare a deșeurilor, aceasta constând în obligarea contravenientului să ridice deșeurile abandonate, să curețe terenul și să elimine deșeurile conform legislației în domeniu, suportând toate costurile pentru aceste activități.

Deșeurile voluminoase se colectează numai în cadrul campaniilor organizate de RETIM si ADID Timis trimestrial și anunțate în prealabil. Nu le abandonati pe spațiile publice sau langă pubele.

Deșeurile voluminoase sunt: mobilier, covoare, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, oale, ceasuri, perdele, draperii, dulapuri de baie, suporturi prosoape, lustre, tablouri, obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă, carpete, preșuri, etc, obiecte mari de folosință precum :calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși, geamuri, tocuri de geamuri și sticlă de geam.

Nu se colectează deșeurile din echipamente electrice și electronice.

Acestea trebuie păstrate în gospodării până la momentul sosirii în fiecare localitate a containerului dedicat colectării lor.

Pentru a afla unde pot sa depună deșeurile din construcții sau alte deșeuri care nu se colectează de catre RETIM cetățenii pot suna la Primăriile Locale .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.