Echipa de speranţe (generaţia 2003-2004) a Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, antrenată de profesoara Carmen Todros s-a calificat la sfârşitul săptămânii trecute în finala campionatului naţional, după ce a câştigat seria în care a fost repartizată, din cadrul turneului semifinal, ce s-a jucat în perioada 3-5 martie.
Competiţia a fost găzduită de sala sporturilor a comunei Borş, din apropiere de Oradea. Gruparea de pe Timiş s-a impus în faţa tuturor adversarelor, învingând cu 3-0 (25-7, 25-7, 25-17) pe CS Power Volleyball Baia Mare, CSŞ 2 CNE CSM Baia Mare (25-9, 25-8, 25-5), CSŞ Caransebeş (25-18, 25-15, 25-15) şi ACS Viitorul Borş (25-8, 25-15, 25-9).
Singura întâlnire cu emoţii pentru lugojence a fost în duelul cu CS Victoria Nădlac, în care după ce au luat primul set cu 25-21, fetele de la CSŞ Lugoj au cedat următoarele două cu 21-25 şi 22-25. Şi-au revenit însă în setul patru câştigat cu 25-23 şi au încheiat victorioase după două ore de joc, cu 15-13, în setul cinci.
“Am făcut un turneu bun şi am reuşit să nu pierdem nici un joc. A fost o competiţie în care am întâlnit trei echipe, cu care nu ne-am mai confruntat şi despre care nu am ştiut nimic. Este vorba de cele două formaţii din Baia Mare şi cea din localitatea gazdă. Am reuşit să ne facem jocul nostru în toate partidele, chiar şi în meciul disputat cu Nădlac. Felicitări jucătoarelor pentru modul cum s-au comportat pe teren”, a spus antrenoarea Carmen Todros.
CSŞ Lugoj: Georgiana Popa, Cristina Livadariu, Andrada Lorke, Timeea Petrescu, Georgiana Petruţea, Roxana Munteanu, Amalia Siskovits, Luiza Roşie, Patricia Bărbulescu, Denisa Subţire, Andra Badiu-Savu şi Isabela Batori.
Din această serie semifinală s-au calificat în faza următoare CSŞ Lugoj şi ACS Viitorul Nădlac, formaţii care vor întâlni în finala programată pentru 10-14 mai, alte şase echipe calificate: CS Dinamo Bucureşti, LPS IOR Mircea Eliade-Bucureşti, CSŞ Bacău, CSŞ Botoşani, CSŞ Sibiu şi CS Dacia Mioveni 2012.
sursa: redesteptarea.ro