Un şofer de TIR s-a spânzurat, după ce a provocat un accident cu 5 victime

Un Şofer de TIR s-a spânzurat duminică noaptea, după ce a provocat un accident rutier cu 5 victime, la Gherla, în Cluj. Şoferul a fost găsit fără viaţă la Buneşti, luni de dimineaţă, după ce fugise de la locul accidentului.

Duminică seara, la Gherla, un TIR a intrat în spatele unui autoturism care circula în faţa sa regulamentar, alte două autoturisme fiind implicate apoi în accident.

Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite, una dintre victime fiind încarcerată. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitalele din Gherla și Cluj.

În vârstă de 51 de ani, şoferul vinovat de producerea accidentului, originar din Dej, a dispărut de la locul evenimentului la scurt timp după producerea acestuia. Martorii au povestit că șoferul a vomat lângă mașină, a sărit șanțul de pe marginea drumului și a dispărut pe un deal din apropiere. Familia acestuia, scrie presa clujeană, ar fi reuşit să vorbească la telefon cu el.

Şoferul nu s-a întors acasă şi luni de dimineaţă a fost găsit spânzurat în localitatea Buneşti.

“Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Dej, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 1C-E576, în afara localității Gherla, dinspre Dej înspre Cluj-Napoca, pe fondul nepăstrării unei distanțe suficiente faţă de autovehiculul care circula în fata sa, condus de către un bărbat, de 43 de ani, din Suceava, a intrat în coliziune cu acesta și l-a proiectat pe sensul opus.

Astfel, autoturismul a intrat în coliziune cu un autovehicul condus din sens opus, de către un bărbat, de 42 de ani, din Gherla.

Ulterior, autoutilitara a lovit și un autoturism condus regulamentar de către un tânăr, de 24 de ani, din Mediaş, județul Sibiu, pe direcția Dej înspre Cluj-Napoca.

Conducătorul autoutilitarei nu a fost găsit la fața locului, acesta părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a cinci persoane (doi conducători auto și trei pasageri- printre care o minoră de 7 ani), acestea fiind transportate la spital.”, a transmis IPJ Cluj, după producerea accidentului.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.