Vaccinul anti-rujeolic va deveni obligatoriu în școlile din Germania

Vaccinarea împotriva rujeolei va deveni obligatorie în școlile din Germania începând cu martie 2020, a decis miercuri guvernul Angela Merkel, scrie AFP.

În fața recrudescenței acestei boli, guvernul a adoptat miercuri un proiect al ministrului Sănătății, Jens Spahn, prin care vaccinarea devine obligatorie pentru copiii înscriși în școli sau creșe.

Obligativitatea vaccinului se extinde și la profesori și educatoare, precum și la centrele de primire a refugiaților.Eforturile privind promovarea vaccinării împotriva bolilor mortale stagnează, avertiza luni ONU, atrăgând atenția în special asupra rujeolei. Anul trecut, în întreaga lume au fost semnalate 350.000 de cazuri de rujeolă, mai mult decât dublu față de 2017.
Primele cifre legate de anul 2019 nu sunt încurajatoare. Cazurile de rujeolă în întreaga lume au crescut de patru ori în primul trimestru al anului, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit OMS.

“Anti-vax” pretind că există o legătură între vaccinul împotriva rujeolei și autism. OMS a dezmințit în numeroase rânduri această teorie, bazată pe un studiu falsificat.

sursa: hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.